SkirtBike la Baia Mare

Update:

Bun!!! Deci… în urma unui mesaj de la organizatorii evenimentului SkirtBike am ajuns la concluzia că ne-am (m-am) pripit și lucrurile care trebuiesc făcute pentru ca evenimentul să fie organizat ca la carte necesită mai mult timp decât cele trei zile rămase până sâmbătă (îmi asum vina de-a mă fi entuziasmat prea tare și de-a fi crezut că intenția bună și dorința de a face ceva sunt suficiente pentru a organiza așa ceva!) și mai multă împlicare. Așadar, evenimentul se va amâna până la o dată pe care o voi comunica ulterior și până atunci vă spun cam ce trebuie făcut și aștept orice fel de sugestii, orice fel de ajutor.

E necesar să formăm o echipă de organizatori deci dacă vă doriți evenimentul ăsta și vreți să vă implicați aștept un semn aici sau pe mail, trebuie să găsim susținători oficiali (ONG-uri, cluburi de bicicliști, media, etc), să obținem aprobare de la Primărie, să pregătim materiale pentru promovare. Dacă ne dorim și reușim să facem lucrurile astea vom putea pune Baia Mare pe harta evenimentului SkirtBike. Oficial.

….

Aseară îi ziceam Elenei cât de mult apreciez faptul că în București se organizează astfel de evenimente, inițiative care aduc împreună oameni care au ceva în comun, în cazul ăsta era vorba de SkirtBike, eveniment în cadrul căruia doamne și domnișoare îmbrăcate în ținute chic pedalează cu grație (pozele de la Elena sunt o dovadă clară!) demonstrând că mersul pe bicicletă înfrumusețează și e ceva ce se poate face zilnic, în orice ținută, nu doar la sfârșit de săptămână, în echipament sportiv. Elena m-a provocat să organizez eu în Baia Mare evenimentul ăsta și acum, iată-mă, asta încerc să fac!

Deci, fetelor, haideți să arătăm țării că și în Baia Mare mersul pe bicicletă e o activitate care aduce un plus de feminitate celei care pedalează și să ne întâlnim sâmbătă, 26 mai, ora 16, pe platoul din fața Bibliotecii Județene. Vom pedala cu voie bună pe un mic traseu și după aceea ne vom opri într-un loc frumos la un pahar de poveste. (sau de bere sau de ce vreți voi, )

O să revin cu detalii și update-uri! Fetelor, ne mobilizăm, ce ziceți? (Acesta e afișul de capitală!)

” Regula nescrisă a evenimentului spune că fiecare participantă la SkirtBike trebuie să vină îmbrăcată în ținută chic, cu rochie sau fustă, tocuri sau balerini, pălărie sau eșarfă, cu flori în par sau în coș, cu claxon și bicicletă, pentru ca această promenadă să demonstreze că mersul pe bicicletă înfrumusețează. ” (sursa și detalii aici)

Pregătiri pentru o seară de poveste

Mi-am înveșmântat sufletul în haine de sărbătoare, mi-am pus la gât șirag de mărgele entuziaste și pe buze mi-am creionat un zâmbet de nedisimulată nerăbdare. Și am plecat.

În seara asta am o întâlnire importantă la Budapesta. Cu un bărbat al cărui nume e sinonim cu armonia și muzicalitatea. Andre Rieu.

(voi lipsi de pe aici zilele astea dar mă veți ierta, nu-i așa? pentru că motivele mi-s de-alea, vinovate de trăire. să vă fie bine și să aveți grijă de voi.)

Praga. 2012.

Pentru că postul precedent, pentru care am depus eforturi considerabile ca să-l scriu, mi-a lăsat un gust extrem de tristă amărăciune am mare nevoie de ceva care să îmi îndulcească măcar un pic starea așa că încerc să îmi direcționez gândurile într-o altă direcție (sperând că mintea va atrage după ea și sufletul, că acolo e problema!).

Praga e trecută pe lista aceea a lui 2012, a lucrurilor pe care îmi doresc mult să le fac. Gata. Acum e o certitudine, rezervările sunt făcute și plătite, la sfârșitul lunii aprilie voi respira, pentru câteva zile, aer de poveste. De poveste cehească.

Sunt privită, de multe ori, sceptic, pentru dorul ăsta de ducă ce sălășluiește în mine și pentru sacrificiile pe care le fac ca să pot plăti toate aceste datorii pentru suflet. Am auzit chiar și varianta privitor căreia e inutil să faci eforturi și să cheltuiești bani (mulți, de multe ori) pentru a ajunge în niște locuri pe care poți, foarte ușor, să le vizitezi virtual, cu ajutorul internetului. Sincer, mi-e și greu să răspund unui astfel de raționament și nu am, nici nu caut să am, argumentele care să combată astfel de păreri. Pur și simplu, e în mine un dor de-a mă duce și a fi acolo, în atât de multe locuri. Sunt atât de multe locurile în care aș vrea să ajung încât mi-e imposibil să nu simt tristețe la gândul că, orice aș face, nu-mi va ajunge toată viața pentru a respira aerul lor. Dar, asta nu mă oprește în a mă zbate pentru a împlini măcar parte din dorințele astea de-a cuprinde, cu pasul și mintea și sufletul cât mai mult din harta lumii.

Deci, Praga e istorie, și bere, și cârnăciori, din câte am citit până acum. În aprilie, o să fie toate astea și ceva mai mult. O dorință împlinită pentru mine și sufletul meu.

Un pas? Sau doi?

De cele mai multe ori, când sunt foarte deprimată (fir-ar, pare să fie o stare permanentă, nu?) mă ajută dacă fac ceva pentru mine, ceva mai special. Da, aşa cum unii oameni aleg să mănânce mai multă ciocolată sau alţii bântuie prin magazinele cu îmbrăcăminte vindecându-se de tristeţe în timp ce golesc portofele sau carduri. Pe mine, în general, mă ajută librăriile, poate pentru că mi-s cele mai la îndemână. De data asta, însă, simţeam nevoia de mai mult. Simţeam nevoia să-mi arăt eu mie că mă apreciez, că vreau şi pot să fac ceva care să mă ajute să mă simt mai bine. Aşa că, am făcut-o. Mi-am făcut exact cadoul pe care-l doream de ziua mea. Mi-am cumpărat o carte pe care am refuzat o vreme să o citesc (dar despre asta o să scriu altădată) şi mi-am plătit biletul pentru concertul Andre Rieu de la Budapesta.
Ia uitaţi-vă ce frumos îmi zâmbeşte el!

Deci, e clar, pe data de 5 mai sunt la Budapesta. Bun, cu ocazia asta am punctat (voi puncta) unul dintre lucrurile care se află pe lista lui 2012. Da, aşa e, e vorba doar de un bilet, dar nu voi fi singură la concert, vor mai fi încă câteva mii de oameni, nu? Mda, cam aşa mă încurajez… şi mă bucur când îmi dau seama că dorinţa de-a fi acolo e mai puternică decât gândul că voi merge singură.

În plus, m-am gândit să profit un pic mai mult de faptul că o să fiu în ţara vecină chiar la început de mai, exact pe gustul meu, aşa că îl voi lua pe puşti cu mine şi, într-un sfârşit de săptămână puţin prelungit, o să avem timp să ne facem de cap într-un parc de distracţii. Am citit pe net despre parcul Vidam, din Budapesta şi pentru începători ca noi pare să fie super ok.

Să vă mai spun cum mi se zbate-n vene dorul de ducă şi cât de mult mă bucură faptul că, pe lângă bucuria mea, îl voi face fericit şi pe puşti? Că e înnebunit după carusele, maşinuţe, trenuleţe şi alte nebunii, e normal, nu?

Seară bună! 

(şi-un gând de mulţumire pentru toată opera pe care Eminescu, indiferent că e iubit sau nu, ne-a lăsat-o. valoarea ei e, clar, incontestabilă. şi azi e ziua lui. )

Ce îmi doresc eu în 2012.

M-am gândit că, dacă încep săptămâna scriind despre lucruri pe care vreau să le fac, o să mă prindă ideea asta de entuziasm şi o să fie bine zilele astea. Să vedem.

Păi îmi doresc sănătate, desigur, chiar dacă sună a clişeu e, de fapt, o realitate. Când e puştiu’ bolnav, de exemplu, se pierd toate şi rămâne doar teama şi neputinţa şi lupta cu boala. În plus, răceala cu care am intrat în noul an e destul de persistentă şi n-ar fi bine să mă însoţească pe tot parcursul lui.

Deci… îmi doresc să călătoresc, să văd şi să trăiesc lucruri deosebite. Îmi doresc să nu simt că mi se scurge viaţa printre degete, c-o irosesc. Să am mai multă putere de a discerne. Îmi doresc să depăşesc obstacole şi s-o fac un pic mai uşor.

Undeva prin martie îmi doresc să merg la Praga. Mi-am pus în gând acest lucru încă cu ceva vreme în urmă, când mă uitam cu dor la pozele superbe ale lui Călin, din vechea lui Paporniţă cu Vorbe. Încerc, zilele astea, să transform planul acesta într-un fapt concret găsind o ofertă cât de avantajoasă pentru ca, desigur, ceea ce mă limitează mult în îndeplinirea lucrurilor pe care le-aş face, sunt banii, sau absenţa lor. Cică ei dictează ritmul jocului. Dar Praga o să fie, anul ăsta, primăvara, neapărat.

În mai îmi doresc să ajung la concertul Andre Rieu de la Budapesta. Tot zilele acestea trebuie să hotărăsc dacă merg, ca să pot cumpăra biletul. Mda, mă împiedică aici gândul că ar trebui să merg singură dar îmi doresc mult să o fac… ar fi, oare, foarte ciudat? N-aş merge singură la Budapesta dar ar trebui să merg singură la concert. Pare un pic aiurea şi nu ştiu dacă dorinţa de-a merge e suficient de puternică ca sa ţină piept prejudecăţilor. Mda, dacă vă întrebaţi, nu am, pe aproape, pe nimeni care să fie dornic de o aşa experienţă.

Undeva pe la sfârşitul primăverii, începutul verii, sau, nici nu contează, dar să fie anul ăsta, şi cât de curând, dacă e posibil, îmi doresc ceva nou. Să merg pe munte. Aşa, ca şi iubitorii de natură, de excursii, de turism montan. Aici, în ţară, cu oameni care asta fac. Iar e un plan destul de greu de pus în practică deoarece nu prea cunosc iubitori de munte… dar îmi doresc foarte mult să fac cunoştinţă cu o astfel de experienţă. Nu ştiu s-o explic prea bine dar vibrează în mine un dor de înălţime, de obstacole depăşite, un dor de efort, de eliberare, de răsplată. Un dor de viaţă, cred. Am tot citit despre experienţe ale altor oameni, despre sentimentul de libertate pe care l-au avut pe munte, zilele astea m-a impresionat puternic articolul ăsta, şi imaginile incredibile, şi câteva cuvinte dintr-un comentariu – “Cine nu se urcă pe munte nu cunoaşte înălţimea cerului” – Cum să nu îmi doresc aşa ceva, când iubesc să ajung mai aproape de cer?

Tot prin vară, sper să pot să-l duc pe puşti undeva la mare. Iubeşte mult apa şi-n plus are nevoie de aer de mare, i-ar prinde bine… dacă ar fi să pot alege, aş alege Croaţia, o destinaţie care îmi e în cap de multă vreme, pentru peisajele deosebite, amestec de mare şi munte. Dacă n-o fi să fie, şi marea noastră e tot mare. Aşa cum e.

Cândva, anul ăsta, vreau să mă duc cu puştiu’ într-un parc de distracţii, unul mare, plin de roller coastere – pentru mine, şi lume de poveste, pentru el. N-am fost niciodată într-unul şi mă gândesc că e cazul, aşa, după treizeci de ani, să-i dau voie copilului din mine să trăiască o astfel de bucurie. Deci nu ştiu dacă mi-o doresc mai mult pentru mine decât pentru el dar cred că, până la urmă, ar fi ceva deosebit pentru amândoi. Zona Budapesta – Viena mi-ar fi cel mai la îndemână, cred, aşa că o să văd cam ce găsesc. Dacă aveţi vreo sugestie, o aştept cu drag, desigur.

Îmi doresc să cunosc şi să mă apropii de oameni. Mi-ar plăcea, pe unii dintre voi, să vă cunosc personal şi să legăm nişte fire, un pic mai puternice decât cele virtuale. Dacă ar fi posibil, mi-ar plăcea o întâlnire cu voi. Aşa, să ne adunăm din colţuri de lume. Şi să vedem ce iese.

Mi-aş mai dori, mult, să ajung în Deltă dar asta e o dorinţă pe care va trebui s-o trec pe lista de aşteptare, cred. Mi-ar plăcea şi la Lisabona. Şi la un concert Iris. Şi să mai trag o fugă până la Roma. Şi mi-aş dori să zbor, asta e o dorinţă ce nu ţine de timp. Cât de mult, cu ce se poate. Să experimentez zborul cu un planor. Şi cu-n avion mic, mai mic decât cel din care am sărit cu paraşuta. Poate şi să mai fac salturi, însă în alt cadru. Încerc, în toate, să îmi fac planuri cât de cât realiste şi să nu mă intind mai mult decât simt eu c-ar fi posibil. Visez dar încerc să am vise realizabile. Altfel, nu văd rostul…

În altă ordine de idei, mi-aş mai dori… un loc de muncă mai bun sau, măcar, nişte îmbunătăţiri materiale la actualul – da, o vreme rămân tot pe post de angajat -, mi-aş dori o maşină nouă. Şi să mă înscriu la o altă şcoală, un master, probabil. Şi alte multe mărunţişuri care n-au importanţă atât cât să fie nominalizate. Dintre lucrurile care se pot cumpăra cu bani cel mai mult îmi doresc bilete de călătorie, asta e clar. E aşa un dor de ducă în mine…

2012. Şi Andre Rieu.

Cu Andre Rieu am făcut cunoştinţă ( scrisesem, iniţial, cunoştiinţă, nefiind sigură de forma corectă a cuvântului însă aici zice că aşa e corect ) în urmă cu aproape trei ani, într-o seară de vară în care am plutit pe ritmurile de vis ale acestui vals. A fost, ca şi în cazul lui Yiruma, dragoste la prima audiţie. Sensibilitatea muzicii lui mi-a pătruns în vene făcându-mi sângele să circule într-un mod… altfel. Muzica lui, pe care o simt mereu ca fiind adâncă, profundă, diferită, îmi e dragă şi mă poartă printr-o lume aparte, de poveste. 

În 2012, Andre Rieu, împreună cu orchestra ce îl însoţeste, concertează în toată lumea… pe data de 5 mai vor fi la Budapesta. 

sursă fotografie

Îmi doresc foarte mult să merg la concertul ăsta. Problema e că n-am cu cine să merg şi, oricât de temerară aş fi, parcă nu mă simt chiar în largul meu să mă duc la un concert de muzică clasică neînsoţită ( desigur ţinuta este obligatorie ).

Deci, vă invit să mă însoţiţi în ţara vecină, să mergem împreună la concertul Andre Rieu din 5 mai 2012 şi să ne umplem sufletele cu un eveniment încărcat de emoţie şi sensibilitate. Se anunţă cineva? ( trebuie să ţinem cont că biletele se epuizează cu mult timp înainte!!! )

De făcut. Într-o viaţă. Asta. (1)

Îmi fac planuri dar planurile mele nu-s, de obicei, pe timp îndelungat. Poate pentru că-mi dau seama că planurile nu-s bătute în cuie şi se pot uşor modifica pe parcurs, deci nu-şi prea au rostul.

Îmi doresc lucruri dar dorinţele mele legate de lucruri sunt ori atât de neînsemnate încât nu merită menţionate ori de-o amploare atât de mare încât nu îndrăznesc să le asez în cuvinte.

Însă, de-o vreme, mi-am propus să fac o listă. Cu lucruri mici, cu lucruri mai mari, nu contează. Să fie cu chestii pe care le doresc împlinite. Trăite. Simţite. Sau obţinute. Într-o viaţă. În viaţa asta.

O să bifez pe listă asta lucruri pe care mi le doresc. Şi o să mă străduiesc să le realizez. Poate aşa mă voi simţi mai motivată.
Şi-n paralel, pe-o altă listă, voi bifa lucrurile pe care le-am dorit şi s-au realizat. Poate asta mă îmi va aduce aminte că pot obţine ce îmi doresc.

Voi aveţi asemenea liste? Vi se par utile?

Deci:

Îmi doresc un tatuaj. Unul mic, cu o semnificaţie destul de superficială. Nu ştiu exact de ce-l vreau şi nici dacă o să-mi placă când o să-l am însă ştiu că mi-l doresc de ceva ani. Şi ştiu şi că o să vină vremea lui. Poate o să fiu o bunicuţă care intră prima oară într-un salon de tatuaje.

Îmi doresc o călătorie pe mare. Nu neapărat o croazieră. Vreau câteva zile departe de orice urmă de pământ, să fiu înconjurată doar de apă şi de cer. Să adorm sub cerul plin de stele şi să mă trezesc legănată de valuri şi mângâiată de soare. Şi să simt viaţa pe mare aşa cum o simt oamenii care trăiesc făcând asta. Ştiu că, şi pentru asta, o să vină momentul potrivit.

…