Gând aiurea. De luni.

Unii oameni zboară, alţi oameni se târăsc.
Uneori, cei ce zboară, au chef să se trântească de pământ, să-şi astupe urechile şi să nu mai perceapă – pentru o vreme, măcar – vuietul vieţii. Cei ce se târăsc poate prind, un timp, aripi… pe care, pentru că nu ştiu să le mânuiască, le frâng într-un zbor ciuntit.

Şi mai sunt, întotdeauna, cei ce stau pe loc. Pentru că aşa aleg. Cei cărora nu le pasă că n-au aripi, pentru că nu şi le doresc. Cei ce nu-şi zdrobesc coatele, că nu-s motivaţi nici să se târască. Privesc viaţa trecând molcom pe lângă ei – n-o opresc nici cu o vorbă.

Unii obosesc zburând, unii obosesc târându-se şi alţii stând pe loc.

Dintre toţi, care-s învingătorii, care-s cei învinşi? Care-s tari şi care-s slabi? Care sunt cei ce ştiu să aprecieze existenţa… care-s cei ce trăiesc? De existat, există toţi. Care şi trăiesc?