Despre curaj şi a fi curajos…

Curajul…

Curajul nu înseamnă să faci lucruri extreme.
Curajul nu înseamnă să nu fi laş.
Curajul nu înseamnă să nu îţi fie frică.
Curajul nu înseamnă mersul înainte indiferent cum.
Curajul nu înseamnă să ai mereu dreptate.
Curajul nu înseamnă să fii inconştient.

Să faci lucruri extreme, fără a te simţi capabil, doar de dragul de a demonstra ceva, nu înseamnă curaj ci prostie.

Curajul înseamnă să îndrăzneşti!
Să îndrăzneşti să visezi, să îndrăzneşti să ai dorinţe.
Deci nu, nu sunt curajoasă pentru că sar cu paraşuta, urc pe stânci sau merg pe ape îngheţate, mă dau cu rolele sau îmi doresc să fac alte lucruri ce par extreme. Astea sunt doar urmări ale faptului că am îndrăznit să îmi doresc să fac ceea ce simt că vreau. Da, acolo mi-e mie curajul, e clar. În îndrăzneală. Vreau, şi pot, şi mă străduiesc, în ciuda a tot, să îmi doresc, să sper şi să visez că se poate. Şi lupt cu limitările şi cu piedicile şi cu atât de multe altele. Dar lupt.

Îndrăznesc să visez, asta mi se pare că spune poza asta care mi-e foarte dragă pentru că acolo sunt eu, aşa cum nu întotdeauna reuşesc să fiu. Senină. Aşa, ca şi cerul ăla minunat spre care îmi sunt îndreptate privirile.

Cred că curajul înseamnă forţa de a merge cu seninătate pe drumul întortocheat al vieţii.
Curajul înseamnă să poţi accepta înfrângerile dar să nu te opreşti din a lupta.
Curajul înseamnă să poţi vedea partea plină a paharului chiar şi atunci când de-abia mai e ceva pe fund.
Curajul înseamnă să recunoşti când greşeşti şi să te străduieşti să repari greşeala.

Ce înseamnă pentru voi curajul şi care sunt lucrurile pe care aţi fi dorit să le faceţi şi lipsa “curajului” v-a oprit?