… după iubire.
Că iubirile vin şi trec, eu accept greu. Dar accept, e inevitabil.
O iubire care se termină, ce poate să lase după ea? Furie, cu siguranţă. Neacceptare, împotrivire, sentimente contradictorii, etc. Resemnare, că eşti obligat s-o simţi. Dar, poate să existe, după o iubire, prietenie? Şi indiferenţă?
Poate să existe prietenie după o iubire? După o iubire în care au existat şi bune, şi rele, după o iubire pe care timpul – sau cine-o fi de vină – şi-a pus nemilos amprenta distrugând-o, poate să existe prietenie? Prietenie de-aia clară, adâncă, în care să simţi că poţi să fii alături de persoana cealaltă, să-i doreşti, din suflet, binele şi să faci şi să simţi toate astea fără să te mai gândeşti la tine, la aşteptările sau dezamăgirile tale. Să poţi să accepţi că s-a încheiat o iubire şi să laşi loc unei altfel de relaţii, de prietenie.
Poate să existe indiferenţă după o iubire? Poate să-ţi devină total indiferent un om cu care ai împărţit visuri, dorinţe, pasiuni, un om de care te-au legat trăiri intense, momente bune, momente mai puţin bune? Poţi să ştergi tot ce a fost, poţi lăsa în urmă într-un asemenea mod încât să nu mai conteze, să nu mai doară, să nu mai aibă nici o importanţă, să fie doar o rece indiferenţă. Sau, chiar ceea ce-ar părea indiferenţă ascunde, de fapt, ceva mai mult de atât, regrete, frustrări, lucruri reprimate?
Poate să existe prietenie acolo unde a existat multă suferinţă?
Poate să-ţi fie indiferent un om pe care l-ai iubit?
posibil si da si nu!
just be ok, would you?
Nu are cum să-ți fie indiferent un om pe care l-ai iubit. Indiferenți ne sunt străinii de pe stradă. Câteodată nici ei, dacă vreunul stârnește milă sau ceva similar.
Dacă la început focul ardea la flacără maximă, odată ce nu mai are oxigen (iubire), începe să se stingă. Și dacă mai rămâne ceva, este jarul. Slabe șanse să găsești combustibil pentru astfel de situații. Iar dacă da, de ce s-a ajuns la sfârșit? Nu cumva focul trebuie lăsat să se stingă?
Depinde.
Mă rog, e un punct de vedere „testat” personal.
Dacă iubești un om ca om, fie orice formă de iubire e, nu îți va fi indiferent.
Pentru că orice se întâmplă între doi oameni, ei separat tot își păstrează calitățile, rămân buni în ceea ce face, șamd. Și atunci continui să îi apreciezi ca oameni, separat, chiar dacă în relație amândoi (că fir nu există părți, fie nu există relație) nu reușesc să construiască un lucru bun.
Dacă iubești omul doar pentru rolul său (de iubit, de prieten, etc.), normal că după ce dispare rolul, apare indiferența în timp. Adică, de exemplu, te doare în cot să îl apreciezi pe Gigel ce prieten e, dacă nu vedeai în el decât iubitul ăla care te pupa fain și care îți spunea cuvinte dulci. Sau să îl apreciezi pentru talentul lui la scris.
+1 (adica si eu gandesc la fel)
Depinde de cat de mult te atasezi de o persoana si de cat de usor ii dai drumul. Eu nu as putea, as avea senzatia aia de incomoditate.
da..iti poate deveni inexistent si indiferent…o perioada….apoi,lucrurile se asaza si…..e din nou acolo,cuibarit in inima ta….
La tine cum a fost?
1. DA 2.NU, atunci cînd cei doi se intersectează suficient de des, învîrtindu-se în aceleaşi cercuri.
1.NU 2.DA, atunci cînd cei doi trăiesc worlds apart.
De departe prefer cea de-a doua variantă, fiind cea mai sigură. Şi chiar fac uz de ea în mod curent.
Sunt intrebari pe care si eu mi le-am pus… Vreau sa cred ca la finalul unei relatii de dragoste, trebuie sa ramana o prietenie frumoasa. Insa ma tem ca acolo unde a existat suferinta, nu mai poate fi vorba de prietenie.. Durerea ar fi prea mare si greu de suportat.
da . se poate sa mai exista inca .. iubire (sau atractie) , prietenie si chiar si indiferenta sau ura E atat de personal totul
Indiferent nu, prieten da. Am facut transformarea asta, dar in ani. Intr-un fel viata ne-a pus mereu aproape. Am inceput colegi de generatie in liceu, am continuat prieteni, am trecut printr-o iubire on-off vreo 5 ani, in ultimii 6 ani ne-am construit prietenia. Ceea ce nu inseamna ca in toata aceasta perioada n-au mai cazut si caramizi. Cred ca unele mi-au spart capul. Insa acum suntem prieteni, asa cum am fost de fapt intotdeauna. Partea deosebita a prieteniei noastre e ca nu trebuie sa o mai intretinem, stim ca este acolo si ne asteapta indiferent ce se intampla cu sau, intre noi. Iar el se numara printre putinele persoane care ma cunoaste si ma accepta cu totul.
Întîmplător, am vizionat de curînd filmul “Friends with benefits” – mai mult fiindcă mi-e simpatică Mila Kunis. Să fie oare la fel şi în cazul tău, Roxana? Sau a rămas totul la o rezonabilă distanţă? Nu că m-ar interesa, dar aşa, de dragul conversaţiei şi fiind complet în temă (cum rar se mai întîmplă, mai nou, prin diverse locuri).